Articole

Te-ai gândit cât de simplu ar fi să afli în timp real orarul mijloacelor de transport în comun şi să reduci astfel timpii de aşteptare în staţiile RATT (actual SPTT)? Acum poţi să faci asta, cu ajutorul RATT ChatBot, un soft dezvoltat în INCUBOXX de Transylvania High Tech.

Paşii pe care îi ai de parcurs sunt foarte simpli:

  • dacă foloseşti Facebook pe un desktop, caută pagina RATT ChatBot- Transport Public Timişoara şi deschide fereastra de chat. Vei primi un mesaj de întâmpinare şi lista tuturor mijloacelor de transport în comun. Selectând linia dorită, primeşti instantaneu toate informaţiile de care ai nevoie;
  • dacă foloseşti un smartphone, în bara de search a aplicaţiei Facebook Messenger, tastează “RATT ChatBot” şi automat porneşti discuţia cu bot-ul care îţi va spune în câteva secunde tot ce vrei să ştii despre mijlocul de transport care te interesează.

Softul îţi generează, de asemenea, harta staţiilor VeloTM, unde verifici disponibilitatea bicicletelor puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Timişoara, precum şi staţiile în care se află vehiculele în momentul respectiv.

ChatBot-ul a fost creat pro-bono de firma Transylvania High Tech, reprezentanţii firmei spunând că şi-au dorit astfel să contribuie la implementarea conceptului de Smart City, în Timişoara. Startup-ul s-a dezvoltat în INCUBOXX, incubatorul de afaceri din Timişoara în care startup-urile din domeniu sunt susţinute şi ajutate să crească, prin oferirea tuturor facilităţilor de care acesta dispune.

Sursă video: Best of Timisoara

INCUBOXX

Veste bună pentru antreprenorii timișoreni din IT. Incubatorul de afaceri INCUBOXX, în parteneriat cu producătorul global de soluții de securitate Bitdefender, pun gratuit la dispoziția startup-urilor software pentru protejarea împotriva amenințărilor cibernetice.

Astfel, Bitdefender va asigura soluții de securitate pentru orice tip de terminale firmelor ce își desfășoară activitatea în cadrul INCUBOXX, iar cei doi parteneri intenționează să colaboreze în continuare în beneficiul sectorului IT timișorean prin organizarea de evenimente legate de dezvoltare și securitate cibernetică.

Bitdefender este un brand recunoscut pe piața IT internațională, printre serviciile furnizate aflându-se una dintre cele mai folosite soluții de securitate din lume, care protejează 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele.

Inițiat de Primăria Timișoara, programul INCUBOXX îi vizează în principal pe profesioniștii cu idei, pe antreprenori și pe studenți. INCUBOXX ajută startup-urile locale să se dezvolte, oferind numeroase facilități printre care spații pentru birouri sau logistică pentru afaceri, iar colaborarea cu Bitdefender afirmă încă o dată sprijinul acordat antreprenorilor timișoreni.

„Ne bucurăm de sprijinul pe care Bitdefender îl oferă start-up-urilor din INCUBOXX și sperăm să dezvoltăm această colaborare pe un termen lung. Pentru antreprenorii din incubator pregătim și alte beneficii care să le susțină start-up-ul”, a declarat Florin Vilcea, directorul INCUBOXX.

Aflată în continuă creștere, piața IT-ului timișorean beneficiază în continuare de numeroase oportunități care nu trebuie ratate. Pentru cei interesați, mai multe detalii pot fi găsite pe www.incuboxxtm.ro și www.bitdefender.ro.