Echipa de administrare a INCUBOXX – „Infrastructură Regională de Afaceri și Inovare în Sectorul IT&C” anunță că au mai rămas doar șase birouri disponibile pentru perioada de incubare, destinate afacerilor la început de drum. Antreprenorii din domeniul IT&C interesati de beneficiile structurii pot depune dosarul de aplicare în prima sesiune din anul 2016 ce se va încheia la data de 29 februarie. Procesul de evaluare se va desfășura după această dată, iar start-up-urile selectate vor putea începe să-și desfășoare activitatea în cadrul incubatorului începând din luna martie.

Start-up-urile beneficiază de condiții foarte avantajoase în incubator, ce vin în sprijinul antreprenorilor pentru a le susține o dezvoltare într-un ritm rapid: prețul chiriei este unul foarte accesibil, pornind de la 3.5€/mp în spații de la 20mp până la 58mp. Antreprenorii au acces gratuit la trainingurile și conferințele organizate de incubator, pot folosi dotările aflate în copy-centerul din INCUBOXX, au acces gratuit la săli de ședință, traininguri și conferințe pentru a putea organiza propriile evenimente. De asemenea, li se oferă suport în domeniul consultanței în afaceri, accesării de fonduri nerambursabile și contabilitate de către firme specializate localizate în structură.

Adițional celor șase birouri rămase libere pentru zona de incubare, sunt disponibile și birouri pentru etapa de consolidare, destinată firmelor care au nevoie de un spațiu cu o suprafață mai mare, unde sunt disponibile 20 de locuri. Cele 14 locuri din birourile all-inclusive sunt destinate start-up-urilor ce își doresc să-și desfășoare activitatea într-un spațiu comun și nu au nevoie de un birou propriu, la un pret de 14€/birou.

În cadrul INCUBOXX își pot desfășura activitatea firmele din domeniul IT&C conform metodologiei aflate pe site-ul incubatorului: http://incuboxxtm.ro/spatii-pentru-birouri/. În momentul de față în structură își desfășoară activitatea un număr de 24 de start-up-uri, gradul de ocupare al incubatorului fiind de 44,44%. Obiectivul proiectului pentru gradul de ocupare pentru luna iulie 2016 este de 47,3%.

Evolutie firme INCUBOXX

În cazul în care va exista un număr insuficient de birouri raportat la numărul cererilor depuse, vor avea prioritate:

  1. absolvenți ai facultăților de profil, cei cu vârsta maximă de 35 ani, care doresc să înființeze o firmă și în care, în baza unui plan de afaceri, dovedesc că au o afacere viabilă;
  2. profesori ai facultăților de profil, cei cu vârsta maximă de 35 ani, care doresc să înființeze o firmă și în care, în baza unui plan de afaceri, dovedesc că au o afacere viabilă;
  3. microîntreprinderi înființate cu cel mult doi ani înainte de data depunerii cererii de intrare în structura de afaceri;
  4. firmele care își asumă că vor angaja numărul cel mai mare de persoane pe perioada incubării.

INCUBOXX – „Infrastructură Regională de Afaceri și Inovare în Sectorul IT&C” este cel mai mare incubator de afaceri din sectorul IT&C din România, dezvoltat de Primăria Municipiului Timișoara în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul: Poli de creştere.

Beneficiile INCUBOXX sunt detaliate pe site-ul incubatorului – http://incuboxxtm.ro, iar pentru detalii suplimentare antreprenorii interesați pot solicita informații echipei de management:

Director INCUBOXX – Florin VILCEA, tel: 0763 607 895, email: florin.vilcea@incuboxxtm.ro

Manager Marketing INCUBOXX – Toma GROZĂVESCU, 0769 463 479, tel: email: toma.grozavescu@incuboxxtm.ro.